Dacă ne raportăm la o anumită ierarhie a instanţelor de judecată, dar şi la competenţele de judecată ale acestora, putem aprecia că prima formă de organizare a Curţi de Apel Bucureşti, sub denumirea de divan judecătoresc, a fost reglementată prin art. 267 – 270 din Regulamentul organic al Munteniei (1832 – 1865), care prevedeau următoarele: „Divanurile judecătoreşti sunt în Valachia mai mari judecătorii care judecă apelaţiile(…). Divanurile vor fi două la număr, dintre care unul se va afla în Bucureşti şi celalt la Craiova. Cel dintâiu va judeca toate apelaţiile ce se vor da împotriva hotărârilor judecătorilor din trei-spre-zece judeţe de dincoace de Olt(…).
Divanul din Bucureşti se va alcătui din două-spre-zece mădulare alese dintre boerii cei vrednici şi cu ştiinţă. Şapte dintre aceştia vor întocmi despărţirea politicească şi ceilalţi cinci despărţirea criminalicească”.
Într-o formă indirectă, prin normă de trimitere inclusă în Legea pentru înfiinţarea Curţei de Casaţiune şi de Justiţie adoptată la 12 ianuarie 1861 se invocă în chiar articolul 2, existenţa „curţilor de apelu”, ca forme de organizare judecătorească „ale Statului Principatelor-Unite”.
Ion Duca
Fost judecător la Curtea de Apel Bucureşti şi preşedinte al secţiunei a treia de la Înalta Curte de Casaţie
Primul act normativ care a statornicit însă înfiinţarea Curţii de Apel Bucureşti chiar sub această denumire a fost Legea din 11 aprilie 1864, publicată în „Monitorulu Jurnalu Oficialu alu Principateloru-Unite-Române”, nr. 88 din 16/28 04.1864, care a fost prima lege de organizare judecătorească din istoria României (mai exact a Principatelor Unite).
În art. 54-55 din această lege se prevedea înfiinţarea a „patru Curţi de Apelu aşezate în Bucuresci, Iaşi, Craiova şi Focşani”. Competenţa teritorială a instanţei din Bucureşti cuprindea „judeţele Ilfovu, Vlaşca, Ialomiţa, Argeşu, Muşcelu, Teleormanu, Oltu, Dâmboviţa, Prahova şi Buzău”.
Cu modificări nesemnificative, din perspectiva competenţei teritoriale şi a structurării sale în „secţiuni”, Curtea de Apel Bucureşti a fost consacrată legislativ prin toate actele normative emise de-a lungul timpului în România, până în anul 1952.
Astfel, Legea de organizare judecătorească din martie 1865, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 60 din 16.03.1865, prin articole distincte(art. XLV lit. a, art. XLVI şi art.XLVII) reglementa „Curtea din Bucuresci” care „va cuprinde judeţele Ilfovu, Vlaşca, Ialomiţa, Argeşu, Muşcelu, Teleormanu, Oltu, Dâmboviţa, Prahova şi Buzău”(…), trei secţiuni(…)”, iar „fie-care secţiune a Curţilor de apel se compune: de atâţi preşedinţi câte sunt secţiunele, dintre care unul se va numi Prim Preşedinte, de un Prim Procuror şi atâţi procurori câte sunt secţiunele, de câte patru membri, un supleant şi un grefier(…)”.
Aceleaşi menţiuni le regăsim şi în Legea de organizare judecătorească decretată la 4 iulie 1865 şi promovată la 9 iulie 1865, care prevedea următoarele:
„Curtea din Bucuresci va cuprinde judeţele Ilfovu, Vlaşca, Ialomiţa, Argeşu, Muşcelu, Teleormanu, Oltu, Dâmboviţa, Prahova şi Buzău”.
„Fie-care curte se va împărţi în mai multe secţiuni, compusă fie-care de câte cinci membri, între cari şi preşedintele. Curtea din Bucuresci va cuprinde trei secţiuni(…)”. (art. 53 lit. a şi art. 55)
De asemenea, Legea de organizare judecatorească din septembrie 1888, publicată în Monitorul Oficial al României supliment la nr. 124 din 7.09.1888, în art. 40 – 43, prevedea următoarele:
„Curţile de apel conservă circumscripţiunea lor actuală şi au reşedinţa în Bucuresci, Iaşi, Galaţi şi Craiova”.
„Curtea din Bucuresci are trei secţiuni, cele-alte câte două”.
„Fie-care secţiune se compune din un preşedinte, cinci consilieri şi un supleant”.
„Unul dintre preşedinţi are titlul şi atribuţiunile de prim-preşedinte al curţei”.
Legea de organizare judecatorească din 1 septembrie 1890, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 123 din 1.09.1890, nu a modificat decât competenţa teritorială a Curţii de Apel Bucureşti, în sensul transferării judeţului Olt la Curtea de Apel Craiova. Ea prevedea următoarele:
„Curţile de apel sunt în număr de patru şi au reşedinţa în Bucureşti, Iaşi, Galaţi şi Craiova(…). Curtea din Bucureşti va cuprinde judeţele Ilfov, Vlaşca, Argeşu, Muşcelu, Teleormanu, Dâmboviţa, Ialomiţa, Prahova şi Buzău”. (art. 22)
„Curtea din Bucureşti are trei secţiuni, celelalte câte două”. (art. 23)
„Fiecare secţiune se compune din un preşedinte şi cinci consilieri”. (art. 24)
„Unul din preşedinţi are titlul şi atribuţiunile de prim-preşedinte al curţei”. (art. 25)
Aceleaşi menţiuni au fost reluate şi în Legea pentru modificarea unor dispoziţiuni din legile relative la organizarea judecătorească din anul 1909, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 286 din 24.03.1909. Aceasta dispunea:
„Curţile de apel sunt în număr de patru şi au reşedinţele în Bucureşti, Craiova, Galaţi şi Iaşi(…). Curtea din Bucureşti va cuprinde judeţele Ilfov, Vlaşca, Argeş, Muscel, Teleorman, Dâmboviţa, Ialomiţa, Prahova şi Buzău”. (art. 21)
„Curtea din Bucureşti va avea patru secţiuni, celelalte câte două”. (art. 22)
„Diferitele secţiuni ale unei Curţi constituiesc o singură Curte”. (art. 23)
„Fiecare secţiune se compune din un preşedinte şi cinci consilieri”. (art. 24)
„Unul din preşedinţi are titlul şi atribuţiunile de prim-preşedinte al Curţii”. (art. 25)
Judecători din Bucureşti – 1910
Legea pentru unificarea dispoziţiunilor din legea de organizare judecătorească privitoare la Ministerul Public, la numiri, înaintări şi disciplină, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 136 din 26.06.1924, cunoscută şi sub denumirea de “Legea Mârzescu”, a unificat dispoziţiile de organizare judecătorească după Marea Unire de la 1 decembrie 1918. Deşi a fost abrogată expres, a fost totuşi reactivată şi republicată sub nr.492/1945, în Monitorul Oficial al României nr. 139/22 iunie 1945. Legea a menţinut în aceeaşi formă organizarea şi funcţionarea Curţii din Bucureşti, stabilind următoarele:
„Fiecare Curte de apel se compune din una sau mai multe secţiuni. Fiecare secţiune va avea un preşedinte şi cinci consilieri”. (art. 29)
„Curţile de apel sunt în număr de 12 şi au reşedinţele în Braşov, Bucureşti, Cernăuţi, Chişinău, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea-Mare, Timişoara şi Târgul-Mureş”(…).Curtea din Bucureşti cu 4 (patru) secţiuni va cuprinde tribunalele: Argeş, Buzău, Dâmboviţa, Ialomiţa, Ilfov, Muscel, Prahova, Teleorman şi Vlaşca”. (art. 30)
„Preşedintele secţiunii I are titlul şi atribuţiunile de prim-preşedinte al Curţii şi este asimilat din momentul numirii sale în grad şi onorariu cu consilierii Curţii de casaţie”. (art. 31)
Judecători din Bucureşti – 1930
Cu unele modificări referitoare la componenţa secţiilor, reglementarea de mai sus a fost prevăzută şi în Legea de organizare judecătorească decretată sub nr. 2958/ 19 august 1938, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 193 din 22.08.1938.
Potrivit acesteia: „Fiecare Curte de apel se compune din două sau mai multe secţiuni. Curţile de apel au câte o secţie specială care poartă denumirea de „Secţie criminală” afară de Curtea de Apel Bucureşti care are două asemenea secţii(…). Secţiile criminale din Bucureşti au câte un preşedinte şi opt consilieri.
De asemenea mai au un preşedinte şi şase consilieri următoarele secţii ale Curţilor de Apel: a) Secţia I de la Curtea de Apel Bucureşti(…) b) Secţia II de la Curtea de Apel Bucureşti(…) c) Secţia VI de la Curtea de Apel Bucureşti(…).
Următoarele secţii ale Curţilor de Apel au câte un preşedinte şi şapte consilieri: a) Secţia III a Curţii de Apel Bucureşti; b) Secţia IV a Curţii de Apel Bucureşti; c) Secţia V a Curţii de Apel Bucureşti(…).
Secţia VI a Curţii de Apel Bucureşti îşi păstrează competinţa de Cameră de Acuzare(…)”.(art. 39)
„Curţile de Apel sunt în număr de 12 şi au reşedinţele în Braşov, Bucureşti, Cernăuţi, Chişinău, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Timişoara şi Tg.-Mureş”. Circumscripţiile Curţilor sunt formate din circumscripţiile următoarelor tribunale(…) b) Curtea de Apel Bucureşti, cu opt secţii, cuprinde tribunalele Argeş, Buzău, Dâmboviţa, Ialomiţa, Ilfov, Muscel, Prahova, Teleorman şi Vlaşca”. (art. 41)
„Curţile de Apel din Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timişoara au un prim preşedinte, în afară de preşedinţii secţiilor respective”. (art. 42)
Constantin N. Duma
Prim-preşedinte al Curţii de Apel Bucureşti
Legea de organizare judecătorească nr. 726/1943, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 258 din 3.11.1943, nu a adus nimic nou în forma de organizare a Curţii Bucureşti. Potrivit acestei legi:
„Curţile de apel sunt în număr de 11 şi au reşedinţele în Arad, Braşov, Bucureşti, Cernăuţi, Chişinău, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Sibiu şi Timişoara.
Curţile de apel au denumirea localităţii unde funcţionează (…) şi cuprind circumscripţiile teritoriale ale următoarelor tribunale:(…) c) Curtea de Apel Bucureşti: Tribunalele Argeş, Buzău, Dâmboviţa, Ialomiţa, Ilfov, Muscel, Prahova, Teleorman şi Vlaşca”. (art. 40)
„Curţile de apel vor avea numărul de magistraţi prevăzuţi în tabloul anexat legii”. (art. 43)
Potrivit Anexei la lege, Curtea de Apel Bucureşti avea 9 secţiuni, era condusă de un prim preşedinte, 9 preşedinţi de secţie şi un procuror general, având încadraţi 6 inspectori judecătoreşti, 63 consilieri şi 15 procurori.
Prin Anexa la Legea nr. 640/1944 pentru instituirea unui regim tranzitoriu de organizare judecătorească, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 294 din 19.12.1944, au fost păstrate atât competenţa teritorială a Curţii de Apel Bucureşti, respectiv tribunalele Argeş, Buzău, Dâmboviţa, Ialomiţa, Ilfov, Muscel, Prahova, Teleorman şi Vlaşca, cât şi structura funcţională cu 9 secţii şi schema de încadrare în funcţii de conducere şi de execuţie, stabilite prin Legea din anul 1943, situaţie regăsită şi în Legea de organizare judecătorească nr. 341 din 1947, promulgată prin Decretul nr. 2179 din 1947, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 282 din 5.12.1947, care prevedea următoarele:
„Curţile sunt în număr de 14 şi au reşedinţele în Bacău, Botoşani, Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Deva, Galaţi, Iaşi, Oradea, Sibiu, Târgu-Mureş şi Timişoara.
Circumscripţiile Curţilor sunt formate din următoarele tribunale: (…) 4) Curtea de Apel Bucureşti cu următoarele tribunale: Argeş, Buzău, Dâmboviţa, Ialomiţa, Ilfov, Muscel, Prahova, Teleorman şi Vlaşca”. (art. 20)
„La Curtea Bucureşti primul preşedinte este fără secţiune şi are dreptul să prezideze oricare din secţiunile Curţii”. (art. 22)
Decretul nr. 132/1949 pentru organizarea judecătorească, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 15 din 2.04.1949, a lăsat la latitudinea ministrului justiţiei stabilirea „numărului circumscripţiilor şi reşedinţelor Curţilor”, precum şi pe acela al „secţiunilor Curţilor” şi preşedinţilor acestora.
Prin Legea pentru organizarea judecătorească nr. 5/1952, publicată în Buletinul Oficial al României nr. 31 din 19.06.1952, Curtea de Apel Bucureşti, ca de altfel toate celelalte curţi de apel, au dispărut din peisajul organizării judiciare din România, situaţie menţinută prin Legea pentru organizarea judecătorească nr. 58/1968 (publicată în Buletinul Oficial al României nr. 169 din 27.12.1968), până în anul 1992. Ambele acte normative au instituit ca instanţe de judecată judecătoriile, tribunalele şi instanţa supremă.
Legea de organizare judecătorească nr. 92/1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 197 din 13.08.1992, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 259 din 30 septembrie 1997, a reintrodus pe harta organizării judiciare româneşti curţile de apel.
Potrivit art. 10 din această lege: „Instanţele judecătoreşti sînt: a) judecătoriile; b) tribunalele; c) curţile de apel; d) Curtea Supremă de Justiţie”.
Conform Anexei nr. 2 la lege, Curtea de Apel Bucureşti cuprindea în circumscripţia sa Tribunalul Bucureşti şi patru tribunale judeţene, respectiv Călăraşi, Giurgiu, Ialomiţa şi Teleorman, cărora li s-a adăugat ulterior, în forma republicată a legii din anul 1997, şi Tribunalul judeţului Ilfov, acesta din urmă având însă doar o existenţă scriptică până la data de 1 noiembrie 2011.
Prin Decretul nr. 107 din 28 iunie 1993 al preşedintelui României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 141 din 30 iunie 1993, au fost numiţi primii judecători postdecembrişti la curţile de apel, începând cu data de 1 iulie 1993.
Activitatea efectivă la Curtea de Apel Bucureşti a reînceput pe data de 15 iulie 1993, odată cu numirea în funcţii, prin decizii ale preşedintelui Curţii, a grefierilor.
Prevederile Legii de organizare judecătorească nr. 92/1992 au fost preluate mai apoi, fără modificări, de Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 576 din 29 iunie 2004, și de Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 1104 din 16 noiembrie 2022.
Curtea de Apel Bucureşti a fost, de regulă, de-a lungul timpului, nominalizată distinct de celelalte curţi de apel din ţară, atât din punct de vedere salarial, al numărului şi specificului secţiilor, cât şi în componenţa structurilor decizionale de la vârful ierarhiei administrative a justiţiei, mai exact în cadrul Consiliilor Superioare ale Magistraturii, astfel cum acestea au fost reglementate în timp prin legile de organizare judecătorească.
Prin chiar prima lege ce a consfinţit înfiinţarea Consiliului Superior al Magistraturii din România – Legea pentru modificarea unor dispoziţiuni din legile relative la organizarea judecătorească din anul 1909 – Curţii de Apel Bucureşti i-a fost recunoscut dreptul exclusiv în raport cu celelalte curţi de a desemna membri ai Consiliului, care, potrivit art.68 din lege era compus din: „trei membri şi un supleant, aleşi de Curtea de Casaţiune din sânul ei; doi membri şi un supleant, aleşi de Curtea de Apel Bucureşti din sânul ei; inspectorul Curţilor de Apel; unul din inspectorii tribunalelor desemnat de ministru; un delegat al ministerului de justiţie sau însuşi ministrul”.
Întreruptă de Legea pentru organizarea judecatorească din anul 1924, „tradiţia” menţionării distincte a Curţii de Apel Bucureşti a fost reluată de Legea pentru organizarea judecatorească din anul 1938, lege ce reglementa două Consilii Superioare ale Magistraturii, unul dintre acestea fiind format, conform art. 57 alin. 2 din lege, din: „Ministrul Justiţiei; Primul Preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; Procurorul general al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; doi consilieri ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, numiţi pe timp de 4 ani prin decret regal, după propunerea ministrului justiţiei; Primul Preşedinte al Curţii de Apel Bucureşti; trei primi preşedinţi de Curte de Apel, numiţi pe timp de 4 ani prin decret regal, după propunerea Ministrului Justiţiei”.
Aceeaşi menţionare a Curţii de Apel Bucureşti, ultima de altfel, o întâlnim în art. 53 din Legea de organizare judecătorească nr. 341/1947: „Consiliul Superior al Magistraturii se compune din: Ministrul justiţiei; Primul preşedinte al Curţii de Casaţie; Procurorul general al Curţii de Casaţie; Presedinţii Curţii de Casaţie; Primul preşedinte al Curţii Bucureşti”.
În prezent, organizarea şi funcţionarea curţilor de apel este reglementată unitar, cu unele excepţii care vizează numărul de vicepreşedinţi şi componenţa consiliului ştiinţific al Institutului Naţional al Magistraturii.
Astfel, potrivit art. 50 alin. (2) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară: „La Curtea de Apel Bucureşti (…), preşedintele poate fi ajutat de 1 – 3 vicepreşedinţi”.
De asemenea, art. 115 alin. (4) din aceeaşi lege prevede: „Institutul Naţional al Magistraturii este condus de un consiliu ştiinţific format din 13 membri: un judecător al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, un procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, un judecător al Curţii de Apel Bucureşti, un procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, desemnaţi de Consiliul Superior al Magistraturii, 3 profesori universitari, recomandaţi de Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti, Facultatea de Drept a Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi Facultatea de Drept a Universităţii “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, 3 reprezentanţi aleşi ai personalului de instruire din cadrul Institutului, un reprezentant al auditorilor de justiţie, un reprezentant al asociaţiilor profesionale legal constituite ale judecătorilor şi procurorilor, precum şi directorul Institutului Naţional al Magistraturii, care face parte de drept din consiliu şi îl prezidează.”